Draga Ilie,
Cred ca si tu ai trecut in viata prin momente in care ti-ai pus intrebarea:
„Care este locul meu?”
Fie ca e vorba de un loc fizic, spiritual sau social, cred ca Dumnezeu e cel care a pus in noi o
busola cereasca, o nevoie de orientare spre CEVA. Dar necunoscutul, sau orice suferinta posibila,
ne inspaimanta.
Spre ce-ti indrepti privirea? Care e nadejdea ta?
Uneori, imi place sa privesc viata din perspectiva celor care sufera. Nu e o placere sadica – e realitatea,
pe care trebuie si vreau sa o privesc in fata, o realitate surprinsa foarte bine prin versurile unui poet:
„…Ce-i regele? Hmm…Un vreasc
Odata cu popoarele strivite in teasc.
Ce-i coroana? O vestejire
Cand nu mai e apa si paine
Pentru cei dusi in robie […]
Ce-i omul? Un ciorchine de dureri
Ce nu-si gaseste pacea pe lume nicaieri.
Ce-i cerul? Ceva ce-i prea departe
Cand imprejur e-atata sange si-atata moarte…”
Insa suferinta nu e doar lirica…O vad in viata unor oameni care il cunosc pe Dumnezeu
si se tem de El, care se straduiesc sa traiasca frumos inaintea Lui.
Ilie, care e durerea ta?
Ai trait si tu, ca acesti oameni…
…durerea unor parinti care si-au pierdut copilul inainte de a se naste?
…prigoana pe care o sufera o tanara din partea familiei ei pentru credinta in Dumnezeu?
…suferinta provocata de gandul ca fratele, sau varul, sau matusa, sau tatal, sau prietena nu-L cunoaste
pe Dumnezeu?
…singuratatea unei tinere evlavioase care la aproape 30 de ani inca isi asteapta partenerul de viata?
…dorul aprins si mocnind tainic in inima unui fiu/ unei fiice care tanjeste dupa practicarea coltului de rai
– asa frumos descris in Biblie – in familia sa?
…durerea unui parinte credincios care-si vede copiii parasindu-L pe Hristos si fugind in lumea pacatoasa?
…strigatul disperat de mijlocire pentru adunare in care te-ai nascut si ai crescut, dar care acum e pe moarte?
Nu stiu care e durerea inimii tale, Ilie.
Poate ca nimeni nu o stie – doar tu si Dumnezeu.
Dar ce faci tu aici, in durerea ta?In durerea ta, tu poti alege pustiul, noaptea, o pestera in care sa te ascunzi.
O sa alegi probabil sa fii singur, cu durerea ta.
Insa, in indurarea Lui, Dumnezeu alege singuratatea ta, la care tu nu vrei sa-L faci partas. In indurarea Lui, El alege chiar atitudinea ta de respingere fata de El…de dragul tau.
Pentru ca te iubeste.
O, Doamne, invata-ma sa incetez sa mai gandesc asa cum e firesc.
Invata-mi mintea sa gandeasca ceresc.
Ce faci tu aici, Ilie?
Care ti-e pozitia…fata de suferinta ta?
Nu cumva ti s-a stricat busola?
Prietene, ori te inchini suferintei tale, ori te inchini lui Dumnezeu, care e deasupra ei.
Poti sa te temi de Izabela, o vorbareata-goala, sau de Cel care te hraneste in pustiu, care raspunde
„bland si linistit” unei inimi distruse de durere.
Tu alegi. Insa, in incheiere, as vrea insa sa-mi amintesc mie
si sa-ti amintesc si tie doua lucruri:
1. Nu esti singurul care sufera.
2. Nu esti singur in suferinta ta.
…Cu tine mai sunt inca vreo 7000…
+ Dumnezeu.
[…] Spre ce-ti indrepti privirea? Care e nadejdea ta? […]