Meditatia zilei (06.09.2012)EL SMEREŞTE CA SĂ ÎNALŢE!!!

Spread the love

Domnul sărăceşte şi El îmbogăţeşte, El smereşte şi El înalţă.

1 Samuel 2.7

Toate schimbările care se întâmplă în viaţa mea vin de la Cel ce nu se schimbă niciodată.

Dacă eu aş ajunge bogat, aş vedea mâna Sa la lucru şi L-aş binecuvânta; este bine să ştiu şi să recunosc mâna Lui şi, dacă ajung sărac, să-L laud din toată inima mea.

Când situaţia noastră în această lume ajunge să fie modestă,

să ştim că aceasta vine de la Domnul şi trebuie să îndurăm cu răbdare; şi dacă, dimpotrivă, situaţia noastră este înfloritoare, tot de la El vine şi aceasta;

să primim dar şi aceasta cu adâncă recunoştinţă. în amândouă cazurile,

Domnul a dat şi totul este bine.

De obicei, metoda lui Dumnezeu este ca să smerească pe cei pe care vrea să-i înalţe şi să dezbrace pe cei pe care vrea să-i îmbrace. Şi voia Lui este cea mai înţeleptă.

Dacă acum eu trebuie să îndur o umilinţă, mă voi bucura, căci voi vedea aici începutul înălţării mele. Cu cît suntem mai smeriţi prin harul Lui, cu atât vom fi ridicaţi în slavă. Această sărăcire care are ca ţel îmbogăţirea noastră, va fi bine venită.

O Doamne, Tu m-ai smerit în ultimul timp, ca să mă faci să simt nimicia mea şi păcatul meu. Este o experienţă neplăcută, dar eu Te rog să o faci să-mi fie de folos.

Te rog de asemenea să mă faci în stare să port o măsură şi mai mare de bucurie şi o sarcină şi mai mare în lucrarea Ta şi, când voi fi astfel pregătit, Tu să mi le dai pentru dragostea  Domnului  Christos. Amen

                                          de C.H.Spurgeon

Versetul zilei

…cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat.Proverbe 15:15

Gandul zilei

Cum te vei bucura de ceea ce vei primii cand nu ai invatat inca  sa te bucuri de ceea ce ai ?! (Angela I.E.)

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.